7ndr3y

Orice încercare de a-ți disimula sufletul se va îneca în impotența eșecului de a sublinia conturul unui alt tu. Nu îți cer iertare pentru că ai greșit ci pentru că ești ce sunt. Acolo, între cei 14 pereți ai camerei, te vei lovi cu capul de rațiunea inexistenței unui tu atât de perfect încât să fie capabil de a urî. Nu îți cer să mă iubești pentru că sunt ci pentru că ai greșit ce ești. Dincolo de farul ce îți tulbură somnul nu vei găsi decât un ideal al unui viitor sensibil la cea mai mică adiere a inimii. Dar totuși cauți. Îl vei găsi la mine, la ei, la noi, te vei agăța de un motiv de a renunța și vei provoca avalanșe de culoare în mintea celui ce va vedea. Nu îți cer să pleci pentru că ești ci pentru că ai greșit ce sunt. Reciclează această idee pentru a te îndopa cu iluzia că mâine va fie ieri. Dar nu… nu tu, nici eu, nici ei nu știu, nu vor a ști cât de umbră e în întuneric, cât de frig e în lumină, cât de nu este în da, cât de vreau e în mâine, frig în nu, vreau în lumină, intuneric în mâine, da… Nu îți cer să fiu ce ești, greșești.

Îți cer să fii ce sunt, o greșeală. Da, mâine va fi întuneric deși lumină vreau și nu frig. Mâine vreau da și nu, lumină frig în întuneric, umbre ce îi știu pe ei, pe mine, nu… dar tu… mâine, ieri, vei fi o iluzie, o îndopare a ideiilor reciclate. Îți cer să pleci pentru că ai greșit și sunt ce ești. Voi vedea mintea culorilor în avalanșă, voi provoca renunțarea, mă voi agăța de un motiv că noi, că ei, că tu îl vom găsi… Și totuși caut un dar… Inima îmi adie sensibilitatea ideală a unui viitor, îmi tulbură farul de dincolo de somn… Îți cer să mă iubești pentru că ești… am greșit… eu sunt… Urăsc perfecțiunea capabilă de a fi tu, urăsc existența rațiunii, urăsc pereții camerei 14, urăsc acolo unde capul va lovi… Îți cer iertare pentru că sunt o greșeală a ceea ce ești. Același eu, conturez eșecul impotent, mă înec sub linie, sufletu-mi disimulez, încerc orice…